Te rog, Timpule!
Te rog, Timpule! La fereastra unui suflet chinuit, Ochii privesc timid spre o amintire Vie dar mereu lovita in puls umbrit De alegeri, ganduri, decizii nepotrivite. Din departarile sinelui, firav apare, Odihna iubirii gasita intr-un sarut Legat cu drag de-o fina imbratisare, Iar totul se pierde intr-un vesnic regret. Rocile drumului mangaiat de picioare, Dor, ard in profunzime seva fiintei, Si cu umilinta, rasar ghioceii sub stele, Blanzi calatori in, rememorarea neputintei. Timpule! Vino, te rog aici, asculta-mi Ruga, simte pulsul, a mea dorinta, De a fi un alt gardian al dragostei, Ce-o simt acum, in suflet si inima, vino inapoi... ore pierdute.