Whispers in the dark

Autoportret Am o poezie in suflet, timidă, vag amarnic tot suspină, Nu ştie draga copilandră că vestigiul eternităţii crude, Sub solii dimineţii fără remuşcări pe ea, micuţa o aşteaptă. Prefer să nu-i spun adevărul, s-o las sub frȃiele din noapte, Apoi o ghilotină in plus nu strică, iar pacea se deşteaptă. Intunecat la minte, cu sufletul sfȃrtecat complet şi obosit, Mă las iar pradă celor brute, simple fără de cuvinte, Si adorm in culmea tinereţii, intr-un mormȃnt de ură zidit. Priveghiul meu va fi o lȃnă mărginită de suspine, A unei mame intristate muribunde cu sufletul pecetluit. Acum eu mor, mă pierd in valsul Universului de veghe, O margine, un colţ de galaxii robuste, stelare rȃndunele, Adoptă un neghiob al nimănui ce-n corp şi spirit piere. Frigul, un companion pe cinste incepe treaba a-şi face, Sȃngele treptat se-ascunde iar inima domol se opreşte. Privind in jos spre grota pămȃntească nimic nu e de spus, La capul regretatului meu corp doar două siluete se ...

Alaiul salbaticului Surprind in toiul noptii vulgare, Mirajul sinelui, scara spre mine, Ce ma-ntristeaza crunt si doare, Sa fiu doar eu, copilul parasit, Al unei lumi parazitare. Am rupt gratiile eternitatii ude, De incercat sa ma scalde-n lacrimi, Nu poate. Trimis-am Sus, o lumanare, Cu o firava lumina, un suflet de-ati sti, Vesela mortii suicidale. Din coltul intunericului ce nu piere, Mai scrijelesc un vers cu unghiile, Precum Arghezi incerca in inchisoare, Sa imbine efemerul solitudinii amare, Cu jignirea viscelara a frumusetii. Absurdul rebel mi-a capturat fiinta, El, spiritul mi l-a infrant, ce oroare, Cortina cade, scaunele is goale, Iar eu vorbesc in continuare. Destin de animal ce urla: „Reda-mi libertatea, Doamne! In tanara posteritate..." Enhance the senses.