Postări

Se afișează postări cu eticheta poezii vise

Un vis cat o poveste

Imagine
Un  vis cat o poveste Eram conştient când te-am văzut, Frumoasă şi cu ochii aşa senini, Că printre emoţii şi întrebări, Voi regăsi în tine lumina; Aşa încât am îndrăznit, Să mă strecor în viaţa ta, Vioi, timid, cu capul sus, Să-ţi fur un puls de fericire. Aş vrea să-ţi scriu clipă de clipă, Atunci când mă gândesc la tine, Dar dintre miile de strofe, Cum aş putea să-ţi fac dreptate? Un biet artist, rătăcitor alene Încearcă să te cucerească, Cu inocenţa unui zâmbet, Şi lumi create-n briza Lun ii , Patroana vieţii mele scurte, De muritor ce vrea un înger. Am îndrăznit să mă strecor, Ca un actor pe un décor, De zâmbete idilice şi cântece telurice. Şi nu ma condamna te rog, La un şirag de zile taină, Căci vreau să ştii că îmi eşti dragă, Şi nu mi-e teamă să ţi-o spun. Mi-ai povestit d e bucurii,  vise senine, Cât de frumos a r fi pesemne, Să ne găsim la braţ cu ele.

Langa tine

Imagine
Lāngă tine Zāmbete culese din soare, Au alintat viaţa cu tandreţe, Făcānd clipele printre sărutări, Să ia forma unor vii ș oapte, Māngāiate de Rai. Şi visele pulsau ferice a tine, Simţindu-ţi respiraţia aproape. Dulce alinare-ţi sunt māinile, Fină dezmierdare-ţi sunt ochii, Lini ș te-n seninăte-ţi sunt imbrăţi ș ările, Şi dragă-mi e ș ti in zorii dimineţii. Iar nopţile-mi par o eternitate, Cānd nu e ș ti lāngă mine, Să-ţi simt inima vibrānd a Bine. O divină vară cu māngāieri line, Ai adus in roua dimineţii luminate De fo ș netul drag al privirii tale. Magie ș optită de buze rozalii, Nectar pentru suflet, vie plăcere. Şi privesc de la fereastra casei, Spre moara-Luceafăr, unică-n stele, Inainte de somn, nutrind vise Cu ș i despre tine...