Pe-o banca din Copou
Pe-o banca din Copou Taceri stridente, manunchi de durere, Trotuare inghetate in vid de miez de noapte, Rebele ganduri fara drum, Mi-amintesc de pasii candva ursiti spre tine. Priviri strafulgeri, gonite de amintiri, Plutesc pe nori pufosi, uitati in nemurire Si uite iar cum sufletul stingher, Apune-n nebuloase zari. Turlele trecutului bat cu amaraciune, Furia se scalda-n cenusa iubirii, Ce s-a dus precum zglobii monezi, In beciul strazilor atat de pustii. Sa mai vii? Se duc clipele trosnind a tine, Deasupra zidurilor daramate, ochilor arsi De vise-promisiuni si sarutari-amante. Despleteste-mi ferestrele de pe trotuarele In care te priveam, iubeam si pretuiam; Da drumul ploapelor ce noaptea adorm Cu lacuri de sare drept unica companie! Taceri, tacut-am ore, zile de vantul rece Prin suier delirant in cruda noapte, Usor ma intreba: Cand ai de gand sa incepi sa traiesti?