Ploaia
Ploaia Afara ploua cu lacrimi putrezite, In mine cu rauri si fluvii virgine, Si totul pare a se darama-n umile Uitate sentimente… De ce Cerul acum ma pedepseste, Cu franturi de cruda amaraciune, Si viituri de dureri-nebuloase? Oare mainile mele nu creat Frumosul, In pergamentul vietii de iubire? Eh, Doamne, da-mi gratie-n nemurire, Si celor din cimitire ragaz de gandire. Oare sufletul meu nu a lasat, De-a lungul drumului lumii de stire, Ca ochii mi-s loviti de jugul uitarii, Secati de amaraciune si arsi de taciune? Dar, grota clovnilor rapusi de iubire, Ma cheama iar cu pura nerabdare, Caci trupul pute a sluta nebunie, Si inima respira ura… A venit timpul, alaiul noptilor-suspine, Cu sabii ascutite, cuvinte indiferente, Rapindu-ma intr-o clipa, uitandu-mi epitaful, Iar cei ce ma stiau, rad cu lacrimi botite. Va voi gasi la al meu mormant de sare, Cand voi pasi cu dreptul inainte, In vesnicia celor de suferinta umbrite. Sunt viu...