Ne iubim la sfarsit

Mi-am decojit sufletul, strat dupa strat,

Sublim fara glas, si-atunci cand am terminat,

In halat de gri dungat, pe nerasuflate am realizat:

Mi-e greu sa visez, sa lupt fara a inimii ostire.

Si-am sa vin pe a ta stanca de sare mucegaita,

Acolo unde demonii isi petrec implinirile,

Despuiat si mirosind a pulbere inlacrimata,

Spunandu-ti neincetat fara rusine,

C-ai stins orice flacara de iubire din mine.

Priveste acum, de poti a ta mareata realizare,

Cum ai sculpatat cu-o cruda nepasare,

In rau pulsand a bruta impietate,

Vise, uitate sperante si frante asteptari.

Strange in brate praful ce-l ai sub ochi,

Asculta corida de minciuni si pacate,

Aratand tuturor cat de frumoasa esti!

Litere de dragoste, apusa copilarie,

Caci cum viata-i plina de tine,

Amintiri subrede batute-n cuie amare,

Prefer sa iau sfarsitul de picioare,

Si sa-i ordon sa ma duca usor,

Acolo unde nu pot respira dor.

Pe-a costiugului surda avere,

Banutii inimii topita-n tacere,

Sa-i ridici din intunericul mainii drepte,

Cea care-si gasea casa in parul meu sur.

Lumina ochilor se va pierde,

Palind in giuvaerul taciunilor pali,

Pe care l-ai sadit in pamantul vietii,

Inainte sa sugrumi tot ce era candva bun.