Iubirea in bule de aer cald
Iubirea in bule de aer cald
Am rămas ancorat in pasiunea şi iluzia unui romantism trecut, apus in mintea contemporanilor mei mai tineri sau ceva mai bătrȃniori. Totuşi rămȃn fidel unei constanţe despre subtilităţiile de a iubi atent in doze progresive şi acceptate de cele două persoane implicate in relaţia respectivă. Incep să inţeleg ce inseamnă să aprinzi focul unei uniuni emoţionale, legate prin suflet şi inimi. Această nebunie persistentă se scufundă in pragmatismul realităţii insă claritatea privirilor duale se intăresc reciproc. De multe ori m-am intrebat cu cauţiunea de rigoare, ce este acest sentiment obositor pentru unii, energizant pentru alţi, care se numeşte iubire. Tind să cred că nota personală trebuie avută in vedere şi intimitatea legăturilor consider că nu poate fi transpusă intr-un mod general admis.
Din cicraticile trecutului uşor conturăm un răspuns ce aparent ne este cristalin de evident, eu cel puţin am să ofer o versiune personalizată a conceptului meu despre iubire. Respectȃnd fragilitatea sau dramatismul, in proporţii minoice sau intr-o notă muzicală, elenice, construiesc un principiu productiv asupra căruia mă aventurez acum. Intr-un cumul de emoţii regenerative apreciez viziunea „oamenilor care vor să vadă lumea arzȃnd” şi işi trăiesc fiecare clipă precum ar fi ultima. Nu o impărtăşesc in totalitate deoarece am fost blestemat cu o dorinţă de a calcula totul şi de a ştii pȃnă şi cel mai mic detaliu despre o ceartă, o bucurie, o discuţie superficială sau analizarea uneia profunde.
Iubirea pentru mine este o stare de necunoscut, familiară, reunită in simţurile elementare ale fiinţei care comunică prin inimă către suflet. Cred că este modul nostru de a comunica cu sufletul, cu conştiinţa noastră ce de multe ori este inafară posibilităţiilor noastre de inţelegere. Iubind o persoană incepi să te cunoşti pe tine mai bine, incepi să conştientizezi propriile greseli, incepi să urmezi drumul către indeplinirea obiectivelor mȃnat de la spate de un impuls productiv nu de a impresiona ci de a mulţumi. Reciprocitatea cred că este apreciată mult prea mult, cu siguranţă este plăcut să ştii că eşti iubit inapoi dar consider că simplul act de a-ţi dedica fiinţa să inţelegi persoana respectivă este in sine o călătorie, o aventură demnă de apreciat. De ce? Pentru-că drumul spre noi inşine, spre grota adȃncă care ne mobilizează simţurile nu poate fi parcurs decȃt prin iubire. Modelele sunt diverse ţinȃnd cont de experienţe trecute, personalitate, caracter sau propria concepţie despre sentiment, in orice caz este poate cea mai intimă extensie (sau esenţă) a sufletului.
In societatea noastră să iubeşti a devenit o joacă de copii, un teren minat care oricȃnd stă să explodeze, oferind frȃnturi arse lumii incojurătoare. Cel puţin asta este opinia generală impărtăşită de mai toţi „şcolari”. Timpul trandarifirilor, a poeziilor, a grijei sincere, a onestităţii pure şi naturale se pare cǎ s-a incheiat odatǎ cu moartea lui Lev Tolstoi. Mulţi citesc romane de dragoste, poezii scrise cu graţie şi işi spun „wow ce cuvinte frumoase, am sǎ-i spun şi eu Elenei, Andrei sau Mariei” dar ei nici pentru o clipǎ nu incearcǎ sǎ inţeleagǎ semnficaţia fiecǎrui cuvȃnt, fiecărei legături de fraze şi emoţiile reale care stau in spatele lor. Mulţi consideră şi prost fac, că creaţiile romantismului sunt dovezi de inocenţă, de imaturitate şi trebuiesc zdrobite in faza incipientă pȃnă nu devin un Leviathan terestru capabil să inghită orice fărȃmă a pragmatismului ce caracterizează secolul XXI. Invăţăcel in tainele acestei arte, de a iubi, gajez pentru libertatea de expresie a sentimentelor, incurajez orice grijă progresivă (acu să nu vă gȃndiţi la obsesii sau gelozii, lucruri contraproductive şi inspăimȃntătoare), mulţumesc celor care incearcă să iasă din tiparul „moradist” prezent ce invrăjbeşte minţile fragile ale „stigmatizaţilor” şi apreciez orice dovadă de reciprocitate intre cei care se iubesc pȃnă la urmă asta este obiectivul.
Este o cascadă minunată a emoţiilor cele mai pure, cele mai oneste şi merită ca cel puţin odată sau de două ori in viaţă fiecare dintre noi să se scalde sub apa calduţă sau răcoroasă, după gust, şi să simtă plăcerea de a trăi. Recunosc că pot să apară unele greutăţi, acestea sunt inerente oricărei activităţi, dar conduşi de energiile acestei stări atemporale soluţii pot fi găsite şi mai ales pot fi aplicate cu succes. Dragostea, vrem nu vrem, este fiinţa vie care menţine bătăile inimii in ritmul fericirii de pe o zi pe alta, este doza de nemurire a fiecărui moment impărtăşit in doi şi mai ales este bastionul libertăţii de gȃndi comun cu sufletul pereche. Un lucru rar, primar, esenţial şi totodată căutat de toţi locuitorii acestei albastre planete numită Terra. Succes...
