Decenta suferintei, sub aripile vantului

Decenta suferintei, sub aripile vantului
"Invaluit de un monstruos sentiment atipic, ma apuc sa contemplez sfarsitul eternului. Macinat de griji nocturne asemenea preocupari nu imi dau nici macar macar un moment de liniste. Iar somnul cand apare calmul si relaxarea ce in mod normal il implica se disipa in vantul derizoriului lucid. Visele ma haituiesc, iau forme ciudate, cu apasatoare iluzii ce imi tin spiritul intr-o inchisoare eterna. Oare este realizabil telul meu? Ma indoiesc cu gratie dar vreau sa incerc. Cu determinare si perseverenta zilnic imi voi propune sa ucid eternul. In doze mici cu arme diverse, cu otravuri selecte si „patrunzatore” imi voi duce planul la bun sfarsit. Culmile disperarii ma imping cu forta sa apas pedala la maximum si sa dau uitarii atingerea efemerului terestru. Visul liberator imi propune cateodata solutii extreme dar nu am incredere in el. Inamicul meu imi da sfaturi cum sa il ucid? Ce strategie proasta de manipulare doar ma cunoaste, doar imi stie micile secrete carnal criminale...
Remediul??
Orice problema are o solutie, facila sau irealizabila dar mereu aplicabila. Dilemele, ce ar trebui sa apara in urma solicitarii masive a unui plan in aceasta directie, sunt cu adevarat existentiale in starea lor naturala. De ce? Logic tiparul este relativ simplu: Scopul este distrugerea partiala sau integrala a eternului. Prin acest scop intelegem cotropirea inchisorii arhiprezente in orice vis ce terorizeaza linistea constiintei. Purtatorul visului este in viata, iar existenta „eternului” isi are loc in „moartea” temporara a gazdei. Solutia este evadarea constanta din delirul ce se numeste somn sau ignorarea lui. Cum acest lucru din urma conduce la sfarsitul eternului prin accederea in Abisul Universului, in practica momentan corpul uman nu ar permite acest lucru. Dintr-un motiv atat de simplu, sibilele destinului personal nu imi va aroga nici macar posibilitatea de a varsa o lacrima sau spera la una. Comemorarea eternului pentru mine treabuie sa isi aibe radacinile adanc infipte in „reactualizarea” periodica a durerii. Cum transpunerea ei in realitate inseamna suferinta zilnica accentuata spre momentul reintrarii in etern, atunci solutia nu poate fi gasita in nici un plan. Raspunsurile sunt multidimensionale in truismul negativ ce il propun in orice instanta. Apoi 1+1 fac 2 nu? Fals..."

Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Imagine
Ascult ă-mi vocea Cum aș putea in zile albastre, Senine și iubite de fine zāmbete, Să te fac să simţi cāt te iubesc, Şi cum niciodată, oricānd, oriunde, nu aș face nimic să te rănesc? Cum aș putea, Să te fac să-mi vezi inima, Să-i simţi pulsul cum desenează, O afecţiune la origine divină, Tămăduitoare și dragă, Sufletului cāndva indurerat? Cum aș putea, să te fac să inţelegi durerea, Ce-o simt atunci cānd nu mă lași, Să te dezmierd cu iubirea, Zilnic ce-o simt in orele vieţii? Nu știu care-i reţeta sau planul, Acela destinat s-aducă răspunsuri… Iţi spun decāt că te iubesc și zi De zi, oriunde ai fi, Aproape de inimă prin șoapte vii, Să-ţi fiu, cu drag sufletesc, alături... smile
Citiți mai multe

Smile

Imagine
Smile When your lips whisper, In warm silence my name, I smile. When your hands hold, In soothing embrace, My body, my love, I smile.  But when you smile, My heart begins to write, Poems, songs and endless stories of happiness divine. When your eyes look at me, My very soul drowns in joy, For in a second I smile. When your body embraces mine, Fear starts to fill my essence, For in minutes you’ll escape, Leaving me with a smile. But when you smile with love, I smile back and slowly, The stars form thy name, with an “I” and love near by. My blessing, my comfort, you should know by now that I cherish your smile while I love your heart with each passing day slightly more.
Citiți mai multe

Frunza de artar, partea a II a

Frunza de arţar, partea a-II-a „-Dragule, intenţia ta izvorăreşte dintr-o căldură nobilă şi totodată copilărească. Trebuie să intelegi că momentul ales de tine este foarte bun insă dificultăţiile şi greutăţiile vor fi multe, iar una din ele deja s-a incolăcit timid in mintea ta. Stii despre ce vorbesc, indoială, o da, ea. Creatură insipidă, creionată atent de cel ce mai imi rupe din rădăcini pentru a mă impiedica să ajung la apă. De ce crezi că m-am decis să iţi vorbesc? Noi nu vorbim cu voi, umanii, deoarece prerogativele voastre distructive neliniştesc calmul cosmic, general valabil de milioane de ani. Dar voi sunteţi mult prea orbi inc ȃ t să il simţiţi. Totuşi vroiam să te ajut, copil drag sufletului meu, delirul şi nerăbdarea ta imi provoacă o amărăciune teribilă, impărtăşita de altfel şi de restul fraţilor mei, mici sau mari. Incepe moşul, arţarul, fumeg ȃ nd a inţeleciune atemporală şi invit ȃ ndu-l pe mai delicatul interlocutor să se aşeze pe o rădăcină special scoasă din
Citiți mai multe