Fir de iarba
FIR DE IARBA Din şuierul dimineţii, şoaptele mele urzesc, Ele iţi spun c ȃ t de mult eu te indr ǎ gesc, Si cum dorul frigid imi saboteaz ǎ inima, Ce zilnic nu doreşte, alt chip, corp sau suflet, Doar m ȃ ng ȃ ierea ta, privirea şi un zambet. Apune valsul inimii, apune esenţa ochilor, R ǎ sare chipul vocii tale in mintea mea, dar, Descop ǎ r r ǎ d ǎ cina urii, furiei, ce amar! S ǎ mor f ǎ r' de iubirea ta şi cu retina florilor, Inchid ad ȃ ncul sufletului, deschid grota lacrimilor. Buzele rupte-n c ǎ r ǎ miziul ruginit, cer ap ǎ , Dulceaţa ce c ȃ teodat ǎ mi-o ofereai cu drag, Se pierde-n seceta dorinţelor, deşertul vag, Al minţii tale, care a r ǎ pus inima defibrilat ǎ , Ce acum moare, url ǎ , aprinde goana slut ǎ . Ia-ţi sufletul impreunat cu iadul suferinţei, Aşterne-ţi gura n ǎ moloas ǎ pe-un nou efeb , Uit ǎ acum destinul invizionat de mine. Intreb, Devreme in mugurii tristeţii cu fr ȃ nta absenţei: De ce şi cine, iţi m ȃ ng ȃ ie ca mine inima? Nu ştii...