Dreptul la fericire


Dreptul la fericire

Compasul spre fericire nu arata mereu drumul ci mai degraba dificultatile ce le vom intampina de-a lungul lui. Totusi, prin perseverenta si rabdare, putem reusi sa ajungem pe taramul fertil al odihnei sufletesti, unde timpul se agata de fiecare zambet iar orele adorm pe sanul dezgolit al linistii. Luca si Francesco Cavalli-Sforza spunea ca “Fericirea nu vine de la sine, nu este o binefacere acordata de o soarta prielnica sip e care lipsa de noroc ne-o poate rapi; ea depinde numai de noi. Nu devenim fericiti peste noapte, ci abia la capatul unui drum parcurs zi de zi, cu effort si rabdare. Fericirea se construieste, ceea ce presupune stradanie si timp. Pentru a fi fericiti, trebuie sa stim sa ne schimbam pe noi insine.” Orice om, tanar sau trecut de flacarile calite ale vietii, doreste sa fie fericit, dar pentru a reusi trebuie mai intai sa afle ce este aceasta, care ii este pulsul si timbrul. Aceasta stare are un grai propriu, izvorat dintr-o nuanta a linistii imbricate-n mangaieri divine. Nu are inceput si este eterna, o speranta vie in sufletul fiecaruia dintre noi.

Exista multe cai prin care fericirea, in diversele ei intensitati, poate fi obtinuta: sa intemeiezi un camin, fundamentat pe incredere, onestitate si loialitate, sa ai copii, care sa fie iubiti si crescuti cu grija, sa faci cariera, sa traiesti aventuros, sa-i ajuti pe altii, sa descoperi seninatatea in tine insuti. Dalai Lama spunea ca “fericirea este scopul vietii” insa exista si opinii contradictorii precum cea a lui Pascal Bruckner ce afirma “Fericirea nu ma intereseaza.” Unii considera ca fericirea este compromisa de ghearele agonizant de ascutite ale lumii in care vietuim. Tind sa fiu de accord cu acestia din urma. Fraiele societatii au condus trasura fericirii in prapastie cu valorile pe care le aduce la rang de cult. Exemplele sunt numeroase si de altfel, nu necesita atentia noastra, cand o simpla privire intr-un club iti ofera ghidul catre pierzanie si disolutia oricaror emotii reale sau profunde.

Sociologii spun ca fericirea este “gradul in care o persoana evolueaza pozitiv calitatea vietii sale in ansamblu. Cu alte cuvinte, fericirea exprima in ce masura unei personae ii place viata pe care o traieste.” Robert Misrahi, fericirea este “propagarea bucuriei in intreaga existent sau in aceea parte, ca mai vie, a treutului sau active, a prezentului si a viitorului previzibil.” Sfantul Augustin, intr-un mod delicat si tandru relata lumii ca fericirea este “bucuria care se naste din adevar.” As dori sa inched acest mic fragment despre fericire cu un exemplu oferit de Matthieu Ricard in cartea sa “Fericirea, un drept cu care ne nastem, o cale de a-l valorifica”:

O portie de fericire de Katherine Mansfield

“In ciuda celor trizeci de ani ai sai, Bertha Zoung avea momente cand incerca dorinta mai degraba sa alerge decat sa mearga, sa schiteze pasi de dans urcand si coborand de pe trotuar, sa se joace cu cercul sau sa arunce cate ceva in aer, pentru ca apoi sa-l prinda din zbor, sa ramana locului asa sis a rada din nimic, din absolut nimic. Ce ati face daca avea treizeci de ani si, ajungand in coltul strazii voastre, v-ati simti deodata invadati de un sentiment de fericire – o fericire absoluta – ca si cum ati fi inghitit o particica incandescenta din soarele acestui de sfarsit de dupa-amiaza, care v-a ars ana in adancurile finite si care va mitraliaza ca o grindina de raze fiecare particular a finite, fiecare deget al mainilor sau al picioarelor?”…

Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a