Ramai,

Rămāi,

Gonit-am cu inima prin văi albastre,

Soarele privind de Sus cu incāntare,

Cānd drumul vieţii cu dragă onoare,

Mă făcea să-ţi șoptesc ușor: “te iubesc”.

Rămāi acum cu mine, in patosul dorinţei,

Să construim pe-o turma de vii Răsărite,

Cel mai frumos și natural, duios māine;

Unde eu devin tu, lumina ce tandru simte,

Cum ţināndu-ne zilnic de suflete,

Dezvelim in cuvinte și necuvinte lumii:

Al nostru, noi.

Şi chiar de mi-e dor de ale tale buze fine,

Continui să le ascund pulsul zi și noapte,

In inimă; ascultānd oda ei despre tine.

Mă pierd și intr-o clipă regăsesc in așteptare,

Acolo unde dragostea ta imi reintinerește,

Sufletul și visele.

Strălucești de ce-i Frumos, surāsul iubit,

Sau sufletul preţuit, te fac mereu să-mi pari,

Iubită și domniţă, prietenă și muză, atari

Tot ce ești inspir adānc și văd uimit,

Ce om am devenit de cānd te-am intālnit;

O zi de mai, un vis, un tu și-un noi.

Şi strig devreme in roua dimineţii,

Cāt Cerul cuprinde și inima-mi vorbește,

“Rămāi aici, rămāi cu mine, fi tu iubire,

In soapte fericite, in vise de doi implinite,

In māngāieri divine, in afecţiune vie,

In victorii impărţite și pasiuni golașe,

In al meu “te iubesc”, in tot ce am fi,

Rămāi cu mine,

o viaţă și incă o zi de mai.”

O zi de mai