Hello love


Hello love

Graiul dragostei adevărate nu obosește niciodată, poartă in fiecare literă căldura inimii și formează mereu cāte o frāntură din suflet in speranţa că la un moment dat acel tot unitar va fi complet. Uneori este dificil să te așezi jos și să te pierzi in propriile gānduri dacă acest nobil sentiment și-a pus amprenta pe tot ceea ce ești. Şi uite așa, vine aceea clipă in care realizezi că nu iţi mai dorești binele doar ţie ci și altei persoane. Simţi o alinare sufletească și o liniște ce timid dar sigur crește oferindu-ţi o siguranţă in ceea ce te privește și in ceea ce urmează să vină. Incepi să te gāndești cāt de norocos ești că ea a ales să-ţi ofere acel sărut ce se transpune din vis in realitate cu fiecare tremor inocent al buzelor. De ce eu? O intrebare bună care se peridă precum un pelerin orb in mintea lucidă și alertă. Te vezi alături de altcineva in reflecţia oglinzii din baie și rāzi ștrengărește conștientizānd că urmează să vină iar momentul in care o vei ţine in braţe, ii vei săruta gātul și tandru te vei apropia de buzele ei cu dorinţa arzătoare de a le cuprinde cu cel mai sincer și pasional sărut posibil. Şi trec orele, presărate cu minute furate vieţii și o cauţi printre stelele jucăușe ce refuză să-ţi spună ce face in acest moment cānd inima și esenţa ta o creionează din aburii propriei respiraţii. O subtilă odihnă se așterne in sufletul cāndva exilat in eterna singurătate și suferinţă. Totul incepe să aibe sens, poeziile au un glas demn de lăsat posterităţii, imaginile oferite de fraze se mărită zilnic cu zāmbetele cititorilor și așa, cu graţia cerului iţi șoptești “sunt fericit”.
Teama apare..in toiul nopţii, de fapt in roua dimineţii și-ţi spune fără rușine “de ce o iubești?”. Incepi să te lași dus de valul a tot ce ai scris, cu o falsă certitudine că i-ai descris ceea ce inima simte pentru ea dar nu. Pe măsură ce intrebarea se intipărește mai adānc realizezi că de fapt nu ai atins decāt o fragilă suprafaţă a celor nespuse. Iţi sar in faţa ochilor unele clipe in care ea a ezitat și te invinovăţești că nu ai știut să-i arăţi, acel tip de  iubire unic, darnic cu viaţa și dădător de speranţă pe care o ingrijești zilnic cu atāta drag, cum se cuvine. Astfel, cu prima ocazie, iţi strāngi curajul spiritului tău de bărbat, atāt in trup, minte și tot ce te definește și ii spui “te iubesc”. Oare o fi de ajuns? Cu siguranţă nu. Te uiţi atent la acel zāmbet care ţi-a furat inima și te pierzi intr-o lume ferice, unde totul este imbrăcat in azur de miază-zi. Incepi să știi că aceste două cuvinte nu sunt doar vorbe aruncate in văzduh și ii mulţumești celui de sus că ţi-a dat oportunitatea să le folosești după ani grei și suferinzi cu adevărat, unei personae speciale, unice, dragi in tot ceea ce este, face și vorbește. I-ai spune zilnic, cu șoapte dulci, imbrăţișări și sărutari pasionale “te iubesc” și reușești in felul tău, fie că este aproape sau departe să faci acest lucru. Nu te mai temi, doar o aștepţi cu un trandafir alb, cu inima, cu sufletul, cu trupul, cu mintea, cu prezentul și viitorul care nu iţi mai aparţin ci sunt impărţite cu un inger venit să-ţi completeze fiinţa. Durerea ei devine a ta, bucuria ei se atinge de a ta, grija ei se imparte cu tine, problemele ei iși găsesc loc in inima ta, simţi că devii altceva prin ea și surāzi către Cer spunānd “Doamne mulţumesc, este darul pe care o să-l preţuiesc clipă de clipă atāt cāt pot”. 

Today and forever more

Postări populare de pe acest blog

Ascultă-mi vocea

Smile

Frunza de artar, partea a II a